Articole

TULBURAREA DE PERSONALITATE NARCISICĂ

Elemente de diagnostic



  • Elementul esenţial al tulburării de personalitate narcisică îl constituie un pattern pervasiv de grandoare, necesitate de admiraţie şi de lipsă de empatie, care începe precoce în perioada adultă şi este prezent într-o varietate de contexte. Indivizii cu această tulburare au un sentiment grandios de autoimportanţă.

  • În mod uzual ei îşi supraestimează capacităţile şi îşi exagerează realizările, apărând adesea ca laudărosi şi exageraţi. Ei pot afirma cu jovialitate ca alţii atribuie aceeaşi valoare eforturilor lor, şi pot fi surprinşi când lauda pe care o aşteaptă şi pe care cred că o merită nu vine. Adesea, în aprecierile exagerate ale propriilor lor realizări este implicită o subestimare a contribuţiei altora.

  • Sunt preocupaţi adesea de fantezii de succes nelimitat, de putere, strălucire, frumuseţe ori amor ideal . Pot medita la admiraţia şi privilegiile „mult aşteptate" şi se compară pe ei înşişi în mod favorabil cu persoane marcante sau privilegiate. Indivizii cu tulburare de personalitate narcisică cred că ei sunt superiori, aparte sau unici, şi aşteaptă ca şi alţii să-i recunoască ca atare.

  • Ei pot crede că pot fi înţeleşi şi trebuie să se asocieze numai cu oameni extraordinari sau cu status înalt şi pot atribui calitatea de „unici", „perfecţi" sau „dotaţi" celor cu care sunt asociaţi. Indivizii cu această tulburare cred că necesităţile lor sunt speciale şi dincolo de orizontul oamenilor comuni. Propria lor stimă de sine este mărită (adică, „reflectată") prin valoarea idealizată pe care ei o atribuie celor cu care se asociază.

  • Ei insistă probabil să aibă de a face numai cu persoane din „top" (doctori, avocaţi, coafori, instructori) ori sa fie afiliaţi la cele mai bune instituţii, însă devalorizează diplomele celor care-i dezamăgesc. Indivizii cu această tulburare solicită în general o admiraţie excesivă. Stima lor de sine este aproape permanent foarte fragilă. Pot fi preocupaţi de cât de bine sunt făcuţi si de cât de favorabil sunt văzuţi de alţii. Aceasta ia adesea forma unei necesităţi constante de atenţie şi admiraţie. Ei se pot aştepta ca sosirea lor să fie salutată cu o fanfară mare şi se miră dacă alţii nu-i invidiază pentru averea lor.

  • Pot pescui în mod constant complimente, adesea (fu mare încântare. Un sentiment de îndreptăţire este evident în espectativa nemotivată de tratament favorabil special a acestor indivizi. Se aşteaptă să se ocupe cineva de ei şi sunt deconcertaţi sau furioşi când aşa ceva nu se întâmplă. De exemplu, ei pot considera că nu trebuie să stea la rând şi că priorităţile lor sunt atât de importante, că ceilalţi trebuie să cedeze, şi apoi se irită când alţii nu reuşesc să-i ajute în „activitatea lor foarte importantă".

  • Acest sentiment de îndreptăţire, cu lipsa de sensibilitate la dorinţele şi necesităţile altora, poate duce la exploatarea conştientă sau fără intenţie a altora. Ei se aşteaptă să li se dea tot ce doresc sau cred ei că le este necesar, indiferent de ce poate însemna aceasta pentru alţii. De exemplu, aceşti indivizi se pot aştepta la o mare dăruire din partea altora, şi îi pot suprasolicita fără vreo consideraţie pentru impactul asupra vieţii acestora. Tind să-şi facă amiciţii sau relaţii romantice numai dacă cealaltă persoană pare dispusă să promoveze scopurile lor ori orice mărire a stimei de sine a lor. Adesea ei uzurpă privilegii speciale şi resurse suplimentare care cred că îi se cuvin pentru că ei sunt atât de distinşi.

  • Elemente de diagnostic



  • Un pattern pervasiv de grandoare (în fantezie şi comportament), necesitatea de admiraţie şi lipsa de empatie, începând precoce în perioada adultă şi prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de cinci (sau mai multe) dintre următoarele:

    1. are un sentiment grandios de autoimportanţă (de ex., îşi exagerează realizările şi talentele, aşteaptă să fie recunoscut ca superior fără realizări corespunzătoare);

    2. este preocupat de fantezii de succes nelimitat, de putere, strălucire, frumuseţe sau amor ideal;

    3. crede că este „aparte" şi unic şi poate fi înţeles numai de, ori trebuie să se asocieze numai cu, alţi oameni (sau instituţii) speciali ori cu status înalt;

    4. necesită admiraţie excesivă;

    5. are un sentiment de îndreptăţire, adică pretenţii exagerate de tratament favorabil special ori de supunere automată la dorinţele saie;

    6. este exploatator interpersonal, adică profită de alţii spre a-şi atinge propriile scopuri;

    7. este lipsit de empatie: este incapabil să recunoască sau să se identifice cu sentimentele şi necesităţile altora;

    8. este adesea invidios pe alţii sau crede că alţii sunt invidioşi pe el;

    9. prezintă comportamente sau atitudini arogante, sfidătoare.