Articole

TULBURAREA DE PERSONALITATE EVITANTĂ

Tulburarea de Personalitate Evitantă



  • Se caracterizează printr-o evitare comportamentală, emoțională și cognitivă predominante, chiar și atunci când aceasta împiedică îndeplinirea obiectivelor sau a dorințelor personale. Temele cognitive care alimentează evitarea în tulburarea de personalitate evitantă cuprind disprețul de sine, convingeri că emoțiile și gândurile neplăcute sunt insuportabile și o asumpție că expunerea ,,eu-lui’’ real în fața celorlați sau exprimarea de sine asertivă vor provoca respingerea din partea celorlați. Singurătatea, tristețea și anxietatea frecvente în relațiile lor interpersonalesunt întreținute de teama de repsingere care inhibă inițierea sau aprofundarea relațiilor.


  • Elemente de diagnostic



  • Elementul esenţial al tulburării de personalitate evitante îl constituie un pattern(tipar) pervasiv de inhibiţie socială, sentimente de inadecvare şi hipersensibilitate la evaluarea negativă, care începe precoce în perioada adultă şi este prezent într~o varietate de contexte. Indivizii cu tulburare de personalitate evitantă evită munca sau activităţile şcolare care implică un contact interpersonal semnificativ din cauza fricii de critică, dezaprobare sau rejecţie (criteriul 1).
  • Ofertele de promovare în serviciu pot fi declinate, deoarece noile responsabilităţi pot duce la critici din partea colaboratorilor. Aceşti indivizi evită să-şi facă noi amici, în afară de cazul când sunt siguri că vor fi simpatizaţi şi acceptaţi fără critică (criteriul 2).
  • Până ce trec o serie de teste probând convingător contrariul, ceilalţi oameni sunt consideraţi a fi critici şi dezaprobatori. Indivizii cu această tulburare nu se vor alătura activităţilor de grup atât timp cât nu există oferte generoase şi repetate de suport şi protecţie. Intimitatea interpersonală este adesea dificilă pentru aceşti indivizi, deşi ei sunt capabili să stabilească relaţii intime, când există asigurarea unei acceptări necritice. Ei pot acţiona cu reţinere, au dificultăţi în a vorbi despre ei înşişi şi îşi reţin sentimentele intime, de frica de a nu fi expuşi, ridiculizaţi sau făcuţi de râs (criteriul 3).
  • Deoarece indivizii cu această tulburare sunt preocupaţi de faptul de a nu fi criticaţi sau rejectaţi în situaţii sociale, ei pot avea un prag considerabil de scăzut pentru a detecta astfel de reacţii (criteriul 4).
  • Dacă cineva este uşor dezaprobator sau critic, ei se pot simţi extrem de lezaţi. Tind a fi timizi, tăcuţi, inhibaţi şi „invizibili" din cauza fricii ca vreo observaţie să nu fie degradantă sau rejectantă. Se aşteaptă la faptul ca, indiferent ce spun ei, ceilalţi să considere aceasta ca „eronat", aşa că pot să nu spună nimic. Reacţionează puternic la indicii subtile sugestive de batjocură sau deriziune. în dispreţul dorinţei lor de a fi participanţi activi la viaţa socială, ei se tem să-şi plaseze avutul în mâinile altora. Indivizii cu tulburare de personalitate evitantă sunt inhibaţi în situaţii interpersonale noi, deoarece ei se simt inadecvati şi au o stimă de sine scăzută (criteriul 5).
  • Dubiile în legătură cu competenţa socială şi atracţia personală devin extrem de manifeste în situaţiile care implică interacţiuni cu străinii. Aceşti indivizi se cred ei înşişi inepţi, inatractivi ca persoană ori inferiori altora (criteriul 6).
  • Sunt extrem de refractari la a-şi asuma riscuri personale ori îa a se angaja în activităţi noi, deoarece acestea se pot demonstra a fi incomodante (criteriul 7), sunt înclinaţi spre exagerarea eventualelor pericole ale situaţiilor rutiniere, iar din necesitatea lor de certitudine şi siguranţă poate rezulta o restrângere a stilului de viaţă. Cineva cu această tulburare poate^ anula un interviu pentru angajare, de frica de a nu fi pus în dificultate de faptul că nu este îmbrăcat corespunzător. Simptome somatice marginale ori alte probleme pot deveni motiv pentru a evita activităţi noi.


  • Criteriile de diagnostic pentru Tulburarea de Personalitate Evitantă

  • Un patern pervasiv de inhibiţie socială, sentimente de insuficienţă şi hipersensibilitate la evaluare negativă, începând precoce în perioada adultă şi prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de patru (sau mai multe) dintre următoarele:

    1. evită activităţile profesionale care implică un contact interpersonal semnificativ, din cauza fricii de critică, dezaprobare sau rejecţie;

    2. nu doreşte să se asocieze cu alţi oameni decât dacă este sigur că este apreciat;

    3. manifestă reţinere în relaţiile intime din cauza fricii de a nu se face de râs ori de a nu fi ridiculizat;

    4. este preocupat de faptul de a nu fi criticat sau rejectat în situaţii sociale;

    5. este inhibat în situaţii interpersonaie noi din cauza sentimentelor de inadecvare;

    6. se vede pe sine ca inapt social, inatractiv personal ori inferior altora;

    7. refuză să-şi asume riscuri personale sau să se angajeze în orice activităţi noi din cauza faptului că acestea l-ar putea pune în dificultate.


    Elemente şi tulburări asociate

  • Indivizii cu tulburare de personalitate evitantă apreciază adesea cu precauţie mişcările şi expresiile celor cu care vin în contact. Frica şi comportamentul lor tensionat pot provoca ridiculizare şi deriziune din partea altora, ceea ce, în schimb, confirmă dubiile lor. Sunt foarte temători în legătură cu situaţia ca ei să reacţioneze la critici prin roşeală sau ţipete. Ei sunt descrişi de ceilalţi ca fiind „ruşinoşi", „timizi", „singuratici" şi „izolaţi". Problemele majore în legătură cu această tulburare apar în activitatea socială şi profesională. Stima de sine scăzută şi hipersensibilitatea la rejecţie sunt asociate cu restrângerea contactelor personale.
  • Aceşti indivizi pot deveni relativ izolaţi şi de regulă nu au o reţea largă de suport social care să-i poată ajuta în timpul crizelor. Ei doresc afecţiune şi acceptare, şi pot avea fantezii despre relaţii idealizate cu alţii. Comportamentele de evitare pot afecta, de asemenea, funcţionarea profesională, deoarece aceşti indivizi încearcă să evite tipurile de situaţii sociale care pot fi importante pentru satisfacerea cerinţelor fundamentale ale serviciului ori pentru avansare.
  • Evoluţie

  • Comportamentul evitant începe adesea în perioada de sugar sau în copilărie cu timiditate, izolare şi frică de străini şi de situaţii noi. Deşi timiditatea din copilărie este un precursor comun al tulburării de personalitate evitante, la cei mai mulţi indivizi ea tinde să se disipeze progresiv, pe măsură ce îmbătrânesc. Din contra, indivizii care vor ajunge să dezvolte tulburarea de personalitate evitantă pot deveni tot mai rezervaţi şi evitanţi în adolescenţă şi la începutul perioadei adulte, când relaţiile sociale cu oameni noi devin extrem de importante.